Contacte internationale de afaceri, cercetare-dezvoltare si inovare
Consultanta pentru cresterea afacerii la nivel international si intrare pe noi piete
Servicii de consultanta, audit si benchmarking pentru cresterea profitului prin inovare
În data de 9 decembrie 2021, ADR Sud Muntenia a participat, în calitate de coordonator al Consorțiului ProSME, la Întâlnirea Națională a Rețelei Enterprise Europe Network din România, organizată de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie și Agricultură Constanţa, coordonatorul Consorțiul ERBSN.
La eveniment au participat aproximtiv 70 de reprezentanți ai celor patru consorții EEN din România, precum și reprezentanta EISMEA, Idaira Robayna Alfonso, Project Adviser pentru România.
În cadrul reuniunii au avut loc discuții privind activitățile, lecțiile învățate și schimb de impresii privind felul în care pandemia a influențat modul de desfășurare a activităților specificee EEN. Totodată, au fost prezentate și bune practici, corelări și sinergii între EEN și Hub-urile de inovare digitală, precum și informatii privind noul Single Market Programe în cadrul căruia vor fi finanțate activitățile EEN în perioada următoare.
DProiectul „PROSME - Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network” este finanţat în cadrul Programului pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi pentru IMM-uri (COSME). Proiectul se deruleză în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2020. Scopul proiectului constă în facilitarea accesului IMM-urilor la pieţele europene şi internaţionale, care să fie orientate spre creştere, afaceri integrate şi servicii de sprijin pentru inovare. În plus, reţeaua contribuie şi la consolidarea competitivităţii şi durabilităţii întreprinderilor europene care încearcă să exploateze noile oportunităţi apărute atât pe piaţa unică, cât şi în ţările terţe.
Mai multe informații despre proiect puteți afla accesând: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-prosme/static/911.
Organizatie | Nume | Functie | Judet | Adresa | Telefon | |
---|---|---|---|---|---|---|
ADR SUD MUNTENIA | Larisa PETRE | Expert Promovare Export | Arges | Sediul Consiliului Judeţean: Piaţa Vasile Milea, nr. 1, et. 3, camera 117, Piteşti | 0746054405 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | RAMONA IVAN | Senior Expert | Arges | Calea Victoriei nr.13, sector 3 - sediul central | 0213111119/53038 | ramona.ivan@cec.ro |
ACAROM | Adrian Sandu | Expert EEN | Arges | Str. Banu Maracine, Bl D5, Pitesti | 0726307979 | adrian.sandu@acarom.ro |
ACAROM | Gheorghe Druță | Expert EEN | Arges | Str. Banu Maracine, Bl D5, Pitesti | 02482111245 | gdruta@gmail.com |
ACAROM | Adriana Stroe | Expert EEN | Arges | Str. Banu Maracine, Bl D5, Pitesti | 02482111245 | adriana.stroe@acarom.ro |
ADR BUCUREȘTI-ILFOV | Ioan CIUPERCA | Senior expert | Bucuresti | Str. Mihai Eminescu nr. 163 | 0213138099 | ioan.ciuperca@adrbi.ro |
ADR BUCUREȘTI-ILFOV | Cristian PAVEL | Expert | Bucuresti | Str. Mihai Eminescu nr. 163 | 0213138099 | cristian.pavel@adrbi.ro |
ADR BUCUREȘTI-ILFOV | Cristina Roua | Expert | Bucuresti | Str. Mihai Eminescu nr. 163 | 0722888228 | cristina.roua@adrbi.ro |
ADR BUCUREȘTI-ILFOV | Cristian ORMINDEAN | Expert | Bucuresti | Str. Mihai Eminescu, nr. 163 | 0722222789 | cristian.ormindean@adrbi.ro |
CEC BANK | LUCIAN IONESCU | Senior expert | Bucuresti | Calea Victoriei nr.13, sector 3 - sediul central | 0213111119/53051 | lucian.ionescu@cec.ro |
INMA | Cornelia Muraru-Ionel | Senior expert | Bucuresti | Blvd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 6 | 0742226193 | cornelia.muraru.ionel@gmail.com |
INMA | Vergil Marian Muraru | Senior expert | Bucuresti | Blvd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 6 | 0744357250 | virgil.muraru@gmail.com |
INMA | Sebastian Lucian Muraru | Senior expert | Bucuresti | Blvd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 6 | 0740003833 | sebi_muraru@yahoo.com |
INMA | Raluca Sfiru | Junior expert | Bucuresti | Blvd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 6 | 0724100707 | raluca_sfiru@yahoo.com |
INMA | Oana Diana Radu | Junior expert | Bucuresti | Blvd. Ion Ionescu de la Brad, nr. 6 | 0761052624 | diana.10.cristea@gmail.com |
UPB | Alexandru Marin | Expert | Bucuresti | Splaiul Independenţei nr. 313 | 0726125002 | mariana_mgheorghe@yahoo.com |
UPB | Gabriel Cornel Boanță | Expert | Bucuresti | Splaiul Independenţei nr. 313 | 0744439651 | alexandru.marin@upb.ro |
UPB | Laura Florentina Boanță | Expert | Bucuresti | Splaiul Independenţei nr. 313 | 0722312135 | laura.boanta@upb.ro |
INPULSE PARTNERS | Daniel Coșniță | Project Manager | Bucuresti | Calea Floreasca, nr. 139 bis | 0721244304 | dc@inpulse.ro |
INPULSE PARTNERS | Peter Wolf | Project Manager | Bucuresti | Calea Floreasca, nr. 139 bis | 0724845170 | pw@inpulse.ro |
INPULSE PARTNERS | Sorina Boldeanu | Project Expert | Bucuresti | Calea Floreasca, nr. 139 bis | 0723531741 | sb@inpulse.ro |
INPULSE PARTNERS | Flavius Iorgulescu | Project Expert | Bucuresti | Calea Floreasca, nr. 139 bis | 0723613132 | marketing@inpulse.ro |
IPA | Eugen Pop | Project Expert | Bucuresti | Calea Floreasca 169 | 0723613132 | epop@ipa.ro |
IPA | Gabriel Spiridon | Project Manager | Bucuresti | Calea Floreasca 169 | 0723613132 | spiridon@ipa.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Maria NUȚU | Export Brokerage Events | Calarasi | Str. General Constantin Pantazi, nr. 7A, Călăraşi | 0728026717 | programe@adrmuntenia.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Andreea ROGOZEA | Expert Promovare Export | Calarasi | Str. General Constantin Pantazi, nr. 7A, Călăraşi | 0728026720 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | AURICA GAGU | Senior Expert | Calarasi | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53039 | aura.gagu@cec.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Gilda NICULESCU | Expert Promovare Export și Inovare | Dambovita | Sediul Consiliului Judeţean: Bvd. Independenţei, nr 1, et. 4, camera 101, Târgovişte | 0728026714 | programe@adrmuntenia.r o |
CEC BANK | ANA MARIA CRISTINA HAI | Senior Expert | Dambovita | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53040 | anamaria.hai@cec.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Andreea DOGARU | Expert Promovare Export și Inovare | Giurgiu | B-dul Mihai Viteazul, nr. 4, Giurgiu | 0725723804 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | DANA GEORGIANA STROESCU | Senior Expert | Giurgiu | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53043 | dana.stroescu@cec.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Florina RĂȘCANU | Expert Promovare Export | Ialomita | Piaţa Revoluţiei, nr. 1, etaj 4, Camerele 59, Slobozia | 0725723805 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | DANIELA CONSTANTINESCU | Senior Expert | Ialomita | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53047 | da.constantinescu@cec.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Andrei DURAN | Expert Promovare Export | Prahova | Sediul Consiliului Judeţean, Str. Republicii, nr. 2-4, et. 6, cam. 627, Ploieşti | 0733449681 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | DANIELA MIHAELA MARES | Senior Expert | Prahova | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53042 | daniela.mares@cec.ro |
CCI PH | Mihaela HRISTACHE | Expert Promovare Export | Prahova | Sediul Camerei de Comert si Industrie Prahva, str. Cuza Voda nr. 8, Ploiesti | 0244514530 | externe@cciph.ro |
ADR SUD MUNTENIA | Mădălina GURUIANU | Expert Promovare Export | Teleorman | Sediul Consiliului Judeţean: Str. Dunării, nr 178, parter, Alexandria | 0774453401 | programe@adrmuntenia.ro |
CEC BANK | DIANA VISAN | Senior Expert | Teleorman | Calea Victoriei nr.13 - sediul central | 0213111119/53041 | diana.visan@cec.ro |